„Dacă vor să ne scoată din România, să o facă, dar să nu își bată joc de noi”. Mureșul Tg. Mureș amenință cu retragerea din Liga Națională de handbal, după ce „am fost furați ca-n codru”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida CSM Unirea Slobozia – Mureșul Tg. Mureș din cadrul etapei a 5-a a Ligii Naționale de handbal feminin, disputată joi după-amiază, s-a încheiat cu 28-25 și cu un imens scandal făcut de formația oaspete. Președintele echipei, Teodor Rad, a acuzat dur arbitrajul cuplului Gurbina – Stanciu (ambii din Caraș Severin) și amenință cu retragerea din campionat. Totodată, oficialul din Tg. Mureș a susținut că federația le-a băgat cluburilor observatorii pe „gât”.

Duelul nou-promovatelor din Liga Națională de handbal feminin a consumat nervi cât pentru toată etapa. Partida s-a încheiat cu victoria echipei CSM Unirea Slobozia, scor 28-25, însă formația oaspete a acuzat în termeni duri arbitrajul cuplului Gurbina – Stanciu. „Ne-au furat ca-n condru. Am condus cea mai mare parte din meci, dar cei doi și-au bătut joc de arbitraj. Nu vă imaginați ce decizii au putut să dea, au acordat aruncări de la șapte metri atât cât a vrut echipa gazdă. Arbitrii au fost la comandă, numai la juniori II, III am mai văzut așa ceva. Este rușinos ce s-a întâmplat”, a declarat Teodor Rad.

Președintele echipei din Tg. Mureș a susținut că tenta arbitrilor pro-gazde a fost încă din prima repriză, motiv pentru care i-a cerut socoteală și observatorului Doru Stamatoiu: „La pauză am vorbit cu observatorul, mi-a spus că le-a transmis arbitrilor că ceea ce fac nu e bine, dar că au luat-o razna. Dacă este om cu coloană vertebrală va spune și el același lucru”. Rad nu înțelege însă de ce observatorul nu a intervenit pentru a-i „tempera” pe arbitri, iar plecând de aici a atins o altă problemă din handbalul românesc: „Federația ne-a băgat observatorii pe gât, ca să ne mărească nouă găurile din buget, să-i plătim cu câte 1.000 de lei pe meci. De ce este delegat un observator la meci, doar ca să vadă dacă este pază și ambulanță? Rolul lui este să țină lucrurile în mână. Dacă observă că se întâmplă lucruri ciudate, intervine și oprește meciul”.

Teodor Rad și-a asumat toate aceste declarații, chiar dacă acest lucru va însemna automat chemarea lui în fața Comisiei de Discipline. Oficialii cluburilor nu au voie să facă acuzații în mass-media. „Îi rog pe cei de la Comisia de Competiții, de la Comisia de Disciplinp, de la Comisia Centrală de Arbitri să cerceteze ce s-a întâmplat la Slobozia, dar și la meciurile noastre anterioare. Doar într-un meci din cele cinci de până acum am fost arbitrați corecți, cu Corona Brașov. Alin Cârligeanu, șeful arbitrilor, a spus că vrea farmacie, dar arbitrii își bat joc de noi. Dacă se va continua în aceeași manieră, ne retragem din campionat. Trebuie tăiat în carne vie sau să ne scoată din viața sportivă, din România dacă vor”, au fost declarațiile președintelui de la Tg. Mureș. Teodor Rad a mai evidențiat faptul că Neptun Constanța a utilizat pe fals o jucătoare, în meciul direct din cadrei a 2-a, a tot așteptat sesizarea Comisiilor, dar acest lucru nu s-a îmtâmplat.

„Noi suntem o echipă modestă. Tg. Mureș a condus vreo 40 de minute, dar noi ne-am mișcat mai bine în apărare în repriza a doua și am reușit să întoarcem rezultatul. Domnul Rad, când pierde, este de vină arbitrajul”, a declarat Liviu Paraschiv, antrenorul echipei Unirea Slobozia.

„Am coloană vertebrală, dar nu pot oferi nicio informație în acest moment, încă nu am trimis actele la federație”, a precizat și Doru Stamatoiu, observatorul partidei Slobozia – Mureșul

ȘTIAȚI CĂ‚ AVEM O PAGINĂ‚ DE FACEBOOK DEDICATĂ‚ HANDBALULUI DIN ROMÂNIA?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×